De-o vreme incoace ma simt tot mai plictisit de tot ce exista langa mine.Ca o floare ce-si pierde parfumul si culoarea, odata cu venirea toamnei.Treptat-treptat.Oare ce sa fac sa fiu iara entuziasmat de tot ce misca ?
Eu am o pasiune si pasiunea se numeste “ca fac poze”, da nu mai fac, ca m-am plictisit.M-am plictisit sa citesc, m-am plictisit sa ii ascult pe colegii mei vorbind despre te miri ce , m-am plictisit sa fac ceva intr-un fel ca asa ii place cuiva, m-am plictisit sa gandesc ceea ce vreau sa scriu aici.
Parca simt nevoia de o schimbare, dinaia ‘Reset all’, poate asa o sa-mi treaca boala asta.Acuma totu-i monoton si daca-i monoton, ii plictisitor.
Ma trezesc dimineata la ora 7, ca sa merg pe 8 la scoala.Mananc un sandwich in mare graba, imi schimb hainele, imi iau ghiozdanu si plec spre statie.Aveam autobus la si 40, dar l-am pierdut.E ceva normal , asa ca am mers “sus in statie”, adica la vreo 6 minute pe jos pana intr-o statie de pe strada principala a autobuselor si troleielor.
Ma urc frumos in 4-le si ma asez pe ultimul scaun din spate.In timp ce ne apropiam de prima statie din cele 3 care trebuia sa le fac pana la scoala, vad un tip, tanar, pun pariu ca mai mult de 22-23 de ani nu avea, care fugea pe culoarea rosie, sa prinda autobusul in care eram si eu.
Fuge si pana la urma il ajunge.Se urcase si incepuse sa-si caute biletu, dar numa nu-l gasea.Apoi paşise spre mine si m-a intrebat : nu ai cumva jumate de bilet ca nu-l gasesc pe al meu, eu fara sa zic niciun cuvant, am zambit in semn de “desigur, why not?” si i l-am dat.L-a compostat si mi-a intins 2 lei.Un bilet intreg e 3.I-am zis c anu vreau niciun ban, dar degeaba, a insistat mult.Ma ruga sa-i iau pentru ca l-am ajutat cu capatu’ ala de bilet, eu incontinuu il refuzam.Ultima data cand mi-a zis sa iau banii, i-am zis ca i-am dat capatu ala de bilet pentru ca am vrut, si daca nu voriam nu i-l dadeam, in niciun caz pentru bani.
Esti sigur ? M-a intrebat el.Foarte convingator i-am raspuns ca sunt.Dupa aceasta discutie mi-a dat sa tin eu biletul.Am mai mers o statie si i l-am dat.Mi-a mai multumit inca o data, ne-am salutat si am coborat.
Promit ca am fost atata de fericit ca i l-am dat si nu am luat banii aia.M-am simtit implinit.As face acelasi lucru daca ar mai veni o alta persoana.
M-am dus pe jos acasa, fericit ca am putut ajuta pe cineva, desi mai aveam bani la mine. Nu e mare lucru, dar cand traiesti asta, chiar simti ca ii.
Evenimentu asta mic, mi-a facut ziua frumoasa.Sper sa se intample mai des lucruri dinastea.Is prea tari.
“Petreci împreună luni, ani, apoi se întâmplă ceva. Pierzi o întâlnire, te muți, și unul pe care-l vedeai în fiecare zi… nu mai știi nici măcar cine e..”
Spunea Cesare Pavese intr-unul dintre citatele lui si bine zicea.
Se intampla in urma cu multi ani sa se mute cineva in blocul vecin.Era o familie, parinti + 2 coptii.Fiind copil si eu (mai copil decat sunt acuma), cand il vedeam pe-afara mai mergeam si poovesteam cu el.In cele din urma am devenit prieteni, nu cei mai buni, dar indeajuns de buni incat sa petrecem catva timp afara, noi+ alti prieteni comuni.Timpul trecea si el si-a facut alti prieteni, mai buni, eu nu mai eram indeajuns de bun, standardele lui au crescut odata cu varsta.Pe mine nu ma afecta ca statea mai mult cu ei decat cu mine, pentru ca eu mai aveam prieteni cu care puteam sa-mi petrec timpu, dar preferam sa nu, pentru ca ii vedeam prea mandrii si aroganti, ori eu cautam un prieten care sa-mi fie aproape cand am nevoie.
Anii treceau si pe alocuri mai iesieam si eu cu el pe-afara.De obicei povesteam mult si ne-am apropiat iar.Multa vreme dupaia ne-am inteles bine si ieseam des afara impreuna.Dar odata mi-a zis un lucru interesant.. ca tatal lui a facut o cerere nustiu unde ca sa primeasca niste ce acte sa se mute Spania.Nu m-a surprins deloc si nu eram suparat ca mi-a zis faza aia deoarece stiam ca nu o sa obtina actele sa plece pentru ca auzisem pe undeva, ca actele de genu ala se obtin foarte greu.
El se ruga sa plece, eu ma rugam sa nu.Deja legatura dintre noi era stransa, aveam impreuna multe amintiri, placute si mai putin placute.In gandul meu deja imi era mila de el ca isi doreste atata sa plece si nu va pleca, eram foarte sigur pe mine ca tatal lui nu o sa obtina actele.
Scena asta se petrecea prin noiembrie si prin luna martie mi-a zis ca tatal lui a obtinut actele si ca o sa plece prin iunie.Nu mi-a venit sa cred si nici nu realizam ce urma sa se intample, eu profitam in continuare de timpul care a mai ramas pana atunci.
S-au scurs atata de repede lunile alea..si a venit iunie.Era seara aia in care pleca..Eram la scara blocului cu toti fraierii.Era si el.Dupa ce s-a lasat seara a venit tatal lui pana jos si l-a chemat in casa: “ia-ti ramas bun de la baieti ca tebuie sa vii sus”, cam asa a sunat.A dat cu toti mana si desi cu mult timp inainte, visam cum o sa fie seara cand o sa plece, visam cum il imbratisam pana nu mai puteam…am dat si eu mana cu el, la fel ca toti ceilalti.Parca uitasem ca maine nu o sa mai fie cu noi.Mi s-a parut atata de sec ca nu mi-am luat ramas bun de la el asa cum imi doream..din mandrie nu l-am imbratisat, eram prea plin de aroganta, imi era rusine sa-mi arat prietenia fata de el..si am avut de suferit..
Am venit in casa si m-am apucat de plans.Nu plangeam ca a plecat, ci plangeam ca nu mi-am laut ramas bun de la el ca de la prieten la prieten..si ca tot ce am construit in 10 ani, s-a prabusit intr-o zi. Am ramas doar cu amintirea acelor vremuri si cu speranta ca intr-o zi totul va fii la fel si-o sa petrec iar ani multi cu el, nu o sa se intample nimic si ca pe cel care-l vedeam in fiecare zi, o sa-l vad si maine..
, asa ca am mers “sus in statie”, adica la vreo 6 minute pe jos pana intr-o statie de pe strada principala a autobuselor si troleielor.
